Profetiile Sfantului Malachy-Cei 112 Papi .

Mergi la: CUPRINSUL BLOGULUI

Sindromul apocaliptic a fost "activat" in zilele noastre de doua evenimente tragice care aveau in comun moartea neasteptata a mai multor oameni si moartea naturala a unui singur om: tragedia - aranjata sau nu de serviciile secrete americane - a prabusirii Gemenilor din New York, din 11 septembrie 2001, si decesul Papei Ioan Paul al II-lea. Primul eveniment a schimbat multe in configuratia geopolitica a lumii - prin implicatiile sale asupra politicii SUA la nivel mondial si a trezit interesul americanilor pentru profetiile apocaliptice. S-au epuizat atunci toate cartile - fie bine documentate si serioase despre sfarsitul civilizatiei umane, fie maculatura speculativa, fara nici un suport - fie el religios sau paranormal. S-au vandut chiar carti de fictiune in care numele Antihristului era Nicolae, iar acesta era originar din... Romania! Al doilea eveniment - moartea Papei Ioan Paul al II-lea - marca atat spiritualitatea crestina la inceput de mileniu, in aprilie 2005, dar si politica Vaticanului urbi et orbi. Personalitatea Papei Karol Wojtila (nascut la 18 mai 1920 in timpul unei eclipse de Soare!) s-a impus in perioada razboiului rece dintre SUA si URSS din anii '80, dupa un pontificat care este al saselea ca lungime din istoria papalitatii!, ca un factor politic de echilibru intre Est si Vest. Pontificatul sau a fost de la cap la coada o suma de recorduri: astfel, el este ales papa in 1978 dupa opt balotaje in Colegiul Cardinalilor!

In plus, Sanctitatea-Sa Ioan Paul al II-lea a fost primul papa - dupa 455 de ani - care nu era din Italia si primul papa slav din istorie! La oficierea liturghiei in centrul Cracoviei, din Polonia comunista, au participat peste un milion de polonezi! El a supravietuit atentatului din 13 mai 1981 - cand a fost ranit, in timpul unei audiente generale in Piata Sf. Petru, de turcul Mehmet Ali Agca, din organizat ia terorista turca Lupii cenusii. Dupa atentat, in piata principala din Cracovia, un milion de oameni s-au rugat pentru Papa! Moartea sa a suscitat - iarasi - temerile apocaliptice, ca urmare a profetiilor Sfantului Malachia, care descrie in cateva cuvinte latinesti o caracteristica definitorie a tuturor papilor care s-au succedat la tronul Sf. Petru, la Vatican, de la inceputurile catolicismului.


In 2.000 de ani de crestinism s-au succedat pe Tronul Sf. Petru 264 de papi, Papa Benedict al XVI-lea fiind al 265-lea. Despre succesiunea lor pana la "sfarsitul lumii" a scris o serie de profetii magistrale, care s-au dovedit a fi adevarate, un calugar catolic de origine irlandeza - dupa numele lui din Sfanta Scriptura, Malachia. Calugarul irlandez s-a nascut in 1094 si, ulterior, a devenit arhiepiscop de Armagh si prieten foarte bun cu Sfantul Bernard din Clairvaux (vezi Istoria Templiera). In anul 1139, Sf. Malachia merge la Roma spre a cere sprijin pentru depasirea greutatilor cu care se confrunta dioceza sa din Irlanda. Aflat acolo, el are o viziune despre viitorul Bisericii Catolice si ii da Suveranului pontif Inocentiu al II-lea, lista papilor care aveau sa conduca Biserica Romano-Catolica pana la "sfarsitul lumii". Manuscrisul sau a ramas nestiut in arhivele de la Vatican pana in anul 1590.


Un calugar dominican - Arnold de Wion - l-a descoperit si publicat si a pretins ca, dupa ce Papa Inocentiu al II-lea l-a citit si l-a aprobat, l-ar fi inchis in arhivele Vaticanului, unde a ramas neatins cinci secole. Profetiile - avand drept scop identificarea trasaturii determinante a papilor care se vor succeda din vremea sa pana la sfarsitul lumii - contin scurte motto-uri latine referitoare la 112 papi, ale caror pontificate acopera o perioada de 900 de ani.


Lista papilor incepe cu Papa Celestin al II-lea, motto-ul acestuia fiind, de pilda, "Vremea sfarsitului". Unul dintre primii papi mentionati este Leon al XI-lea, descris ca "Omul care produce valuri", intrucat a venit ca vantul si a plecat ca apa. Papa Leon a condus numai 27 de zile, iar in 1605 a fost succedat de Paul al V-lea, al carui motto profetic a fost "Oameni perversi". Perioada sa de conducere a statului papal a fost caracterizata de greutatile cauzate de cresterea rapida a numarului protestantilor in Europa, ceea ce a adeverit motto-ul.


Abatele Malachia a fost si mai exact in ceea ce-l priveste pe Papa Alexandru al VII-lea, care a condus din 1655 pana in 1667 si al carui motto a fost "Gardianul dealurilor". Blazonul familiei lui Alexandru avea reprezentate trei dealuri luminate de o stea. Este insa uluitoare o alta profetie. Aceasta se refera la Papa Clement al X-lea, care a condus numai sase ani, din 1670 pana in 1676; dupa Malachi, motto-ul de identificare era "Referitor la raul cel puternic".


Biografia Papei Clement al X-lea consemneaza ca, atunci cand era copil, Tibrul a depasit malurile si i-a inundat casa, gata-gata s-o mature de pe fata pamantului. S-ar fi inecat daca doica nu l-ar fi tinut strans in brate. Motto-ul Papei Inocentiu al XIII-lea (1721 - 1724) era "Religie Buna". Si nu se poate nega faptul ca acest papa provenea dintr-o familie deosebit de religioasa. Succesorul sau, Benedict al XIII-lea (1724 - 1732), era opusul lui Inocentiu al XIII-lea; familia sa a dat generatii intregi de soldati - iar mottoul sau era "Soldat in lupta". (Revista Flacara)






În 1968 s-a publicat la Paris cartea „Les Prophéties des Papes de Malachi“ (Profeţiile despre Papi ale lui Malachia). Această profeţie datează din Evul Mediu, cuprinzând de fapt o listă de scurte sentinţe profetice despre o înşiruire de 111 Papi, care urmau să ocupe începând cu anul 1130 scaunul Sfântului Petru, şi, în final, descrierea ultimului Papă, care va fi martorul… Apocalipsei.


Iată ce spune, în mod foarte semnificativ, profeţia despre un Papă care a fost ales în 1978 şi care a avut neşansa de a fi „chemat de Domnul“ la o lună după alegerea sa ca reprezentant pe Pământ al lui Dumnezeu! Aşadar, Malachia l-a desemnat pe Papa Ioan Paul I prin sentinţa „De medietate lunae“ (De la jumătatea lunii). Aceasta descria o fatalitate: cardinalul Albino Luciani a fost găsit mort la câteva săptămâni după ce a preluat investitura. La acea vreme, moartea sa suspectă a făcut senzaţie şi presa si întreaga lume s-a repezit la profeţiile lui Malachi pentru a verifica dacă există concordanţă.


Ioan Paul I, născut în dioceza Belluno (lună frumoasă!) a fost ales la jumătatea unei luni (25 august), a domnit cam o lună şi a murit în timpul celeilalte jumătăţi (28 septembrie), iar calendarul lunar din 1978 dovedeşte acest lucru. Cât despre colaboratorul său apropiat, cardinalul Villor, acesta s-a născut, şi nu este un lucru inventat, la periferia Lyonului numită Tassin la Demie-lune! De altfel, Villor a asigurat interimatul până la alegerea lui Ioan Paul al II-lea… Daniel Réju, istoric specialist în Malachia, a descris astfel evenimentul care a produs uimirea lumii creştine de la acea vreme:


«În acea dimineaţă de 29 septembrie 1978, spre orele 5:30, secretarul personal al Papei, părintele Magee, a intrat în dormitorul Papei Ioan Paul I. Negăsindu-l în capelă ca de obicei, l-a căutat în camera sa şi l-a găsit mort în pat, cu lumina aprinsă, ca şi cum ar fi citit. Medicul, care a venit imediat, a constatat decesul, survenit probabil către orele 23, pe 28 septembrie, prin moarte subită, datorită unui infarct miocardic.»


Acest comunicat laconic al Vaticanului, preluat de teleimprimatoare, reluat de canalele de radio şi televiziunea de pe cinci continente, a aruncat întreaga lume, şi în special creştinătatea, într-o stupefacţie totală. Consternare, neîncredere, emoţii, teamă, nu sunt decât nişte sărmane cuvinte pentru a descrie sentimentele diverse şi confuze pe care le-au simţit oamenii atunci când au aflat această veste, atât de neaşteptată, la care cu o zi înainte nu s-ar fi gândit nimeni. Pe 6 august seara, abia murise Paul al VI-lea. Pe 28 septembrie se stingea, la rândul său, Ioan Paul I, succesorul său. Cel care părăsea astfel această lume după un pontificat de 33 de zile, Ioan Paul I, până atunci singurul suveran pontif care alesese un prenume compus din istoria Papalităţii (lucru pe care unii l-au interpretat ca un semn de rău augur), corespundea celei de-a 109-a sentinţe a sfântului Malachia, «De medietate Lunae».“ („Mort des Papes et Apocalypse“, Daniel Réju, Editions du Rocher, 1979, pag.104)



Consecinţă logică: de atunci, Sfântul Malachia este, mai mult ca oricând înainte, privit ca fiind degetul Sfântului Petru în persoană. Ca un episod anecdotic, în 1958, în timpul conclavului care urma să-l aleagă pe cel de-al 107-lea Papă anunţat ca „Păstor şi marinar“, cardinalul de New York, Francis Spellman, s-a grăbit în mod ridicol să închirieze un vapor şi să-şi petreacă timpul urcând şi coborând pe fluviul Tibru care desparte Roma în două, pentru a se potrivi cu profeţia lui Malachi! Dar a fost ales arhiepiscopul de Veneţia, păstor şi marinar cu mult înainte de acel conclav. Neplăcându-i să piardă, cardinalul Spellman, arogant şi lipsit de spirit creştin, a declarat presei americane în legătură cu noul Papă Ioan al XXIII-lea: „Acesta nu este un Papă! Mai bine ar vinde banane“. Papa Pius al VI-lea (1755-1799) a nimerit mult mai bine: el a emis medalii comemorative cu fraza lui Malachia („Peregrinus Apostolicus“) sub portretul său.


Este inutil să subliniem că în timpul ultimului conclav din 2005, ca de obicei, toţi cardinalii au consultat lista înainte de a merge la Roma, pentru a verifica dacă aveau vreo şansă. Astfel, presa italiană a relatat că toţi cardinalii râdeau în mantii atunci când cei doi candidaţi principali, cardinalul Ratzinger şi cardinalul Martini, n-au putut fi departajaţi. De fapt, „Gloria măslinului“ i se potrivea destul de bine lui Martini şi mulţi au votat pentru el tocmai din acest motiv. Dar Conştiinţa Superioară veghea…


Sentinţa cu numărul 110, corespunzătoare lui Ioan Paul al II-lea, este uimitoare, „De labore Solis“ (De eclipsă solară, sau Lucrarea Soarelui). Malachia, care a trăit în timpurile aşa-zis întunecate ale Evului Mediu, nu avea de unde să ştie, altfel decât prin revelaţie dumnezeiască, despre foarte solarul cardinal Woytila că avea să vină pe lume într-o zi cu eclipsă de Soare, pe 18 mai 1920 (arhivele NASA precizează chiar că această eclipsă a fost una dintre cele mai puternice eclipse ale secolului, cu o magnitudine de 0,9734) şi că va fi şi înmormântat în timpul unei eclipse de Soare. Asemenea lucruri nu pot fi scornite. El nu putea doar să îşi imagineze lucruri atât de precise şi cu atâtea secole înainte. Era el un mesager divin, care s-a supus Proniei cereşti? Putem să fim încredinţaţi de acest lucru şi datorită descrierii sale "Religio depopulata" pentru Papa din timpul Primului Război Mondial, Benedict al XV-lea (1914-1922). Această ultimă sentinţă profetică este dovada, dacă mai era necesar, a geniului său vizionar, chiar dacă Sfântul Malachia s-a mulţumit să atribuie doar o simplă frază în latină, un sui generis motto, fiecărui Papă.




Singurul care a beneficiat de mai multe rânduri este cel care va domni în vremurile din urmă: „In persecutione extrema Sacrae Romanae Ecclesia sedebit Petrus Romanus qui pascet oves in multis tribulationibus; quibus transactis, civitas septicollis diruetur; et Judex tremendus judicabit populum.“ În traducere românească: „În timpul ultimei persecuţii la care va fi supusă sfânta Biserică Romano-Catolică, ea va fi condusă de Petru Romanul. El va păstori turma credincioşilor în vâltoarea a numeroase frământări, care vor culmina cu distrugerea cetăţii celor şapte coline (Roma), iar apoi Judecătorul cel de temut va judeca poporul.“


Înţelegem astfel de ce rândurile scrise cu pană de gâscă acum 900 de ani mai planează şi astăzi ameninţător deasupra Romei. Trebuie să mai adăugăm că din cauza „Profeţiilor lui Malachia“, mulţi oameni din ziua de azi au emoţii, rugându-se să nu i se petreacă nimic grav lui Benedict al XVI-lea, ca să nu mai vorbim de toţi cei care afirmă sus şi tare, pe nenumărate site-uri de pe internet, că noi trăim ultimii ani înaintea faimoasei Apocalipse, pentru că cel de-al 111-lea Papă al Sfântului Malachi este în funcţie chiar în acest moment. Deci din punct de vedere tehnic, conform acestei interpretări, noi am intrat deja în „vremurile din urmă“.


Dincolo de raţiunile divine, să observăm totuşi – şi acest fapt este foarte neplăcut pentru noi, deoarece ne apropie de sfârşitul fatal – că preferinţele cardinalilor merg întotdeauna spre candidatul cel mai în vârstă, şi aceasta nu neapărat din motivul înţelepciunii sau al sfinţeniei, ci adesea din raţiuni cât se poate de omeneşti: pentru ca acest post foarte dorit să devină vacant cât mai repede posibil. Din acest punct de vedere, Ioan al XXIII-lea a murit după numai patru ani şi jumătate, iar Benedict al XVI-lea a fost al doilea „cel mai în vârstă ales în această funcţie“ în 2.000 de ani.


O altă profeţie, chiar mult mai precisă, a fost făcută unei fetiţe (Conchita Gonzales) de Fecioara Maria în 1962 în Spania, la Garabandal. Profeţia este uimitoare pentru că ea a prevăzut cu 16 ani înainte evenimentele la care se referă: „După moartea Papei Ioan al XXIII-lea, vor mai fi încă trei papi, iar unul dintre ei va avea o domnie foarte scurtă. După aceea vor veni vremurile din urmă, dar nu şi Sfârşitul Lumii“. Or, putem observa că după Papa Ioan al XXIII-lea a fost Papa Paul al VI-lea, urmat de Papa Ioan Paul I şi de Papa Ioan Paul al II-lea. Aceasta arată că din punctul de vedere al lui Dumnezeu, Ioan Paul al II-lea a fost ultimul Papă catolic în sensul propriu al cuvântului, iar cu Benedict al XVI-lea încep vremurile din urmă. Benedict al XVI-lea ar corespunde, deci, din acest punct de vedere, lui „Petrus Romanus“ din lista Sfântului Malachia!


În ce îl priveşte pe Malachia, pe numele său laic Maolmhaodhog O’Morgair, acest mistic irlandez născut în 1094 şi canonizat în 1199 pentru sfinţenia sa, nu ştim prea multe despre, decât că a fost hirotonisit preot în 1119 şi că a devenit vicar de Armagh, apoi episcop de Connor în 1124. Cum părinţii săi îl puseseră sub patronajul ultimului proroc biblic, Malachia, era cumva firesc ca acest prenume să-l fi predestinat într-o oarecare măsură unei cariere de proroc al vremurilor din urmă. De fapt, „Cartea lui Malachia“ încheie „Vechiul Testament“, aşa cum „Apocalipsa lui Ioan“ încheie „Noul Testament“. Malachia şi Ioan par a fi predestinaţi să „încheie“ timpurile. După biografia sa foarte interesantă scrisă de Bernard de Clairvaux, Sfântul Malachia era cunoscut pentru puterea sa de a vindeca bolnavii şi mai ales pentru cea de a prezice viitorul. El şi-a prezis locul şi anul morţii, ca şi pe cele ale multor oameni cu care s-a întâlnit, ceea ce indică aptitudinea sa incredibilă de a „vedea“ viitorul şi destinul. La apogeul vieţii, el a luat hotărârea de a se retrage în mica dioceză de la începuturile călugăriei sale, Down, pentru a regăsi viaţa monastică cisterciană din tinereţe. Istoria ne spune că în 1139, în piaţa Sf. Petru, el a avut o viziune-extaz în legătură cu fiecare Papă ce urma să vină şi cu lucrarea lui, până la faimoasele vremuri din urmă (până la el fuseseră deja 165 de papi, primul fiind Sfântul Petru, „ales“ în '67), caracterizate de distrugerea Romei.


Pentru a complica lucrurile, lista sa nu a fost făcută publică decât la 452 de ani după moartea sa, adică în 1595, şi aceasta datorită bibliotecarului benedictin Arnold de Wion, care a transcris-o în dicţionarul, elaborat de el, al călugărilor din ordinul său, intitulat „Arborele vieţii“ sau „Lignum Vitaeornamentum et decus Ecclesiae“. Este vorba despre o simplă notă de dicţionar la litera D, despre dioceza Down: „Sfântul Malachia, irlandez, episcop de Down, călugăr în Bevehor şi arhiepiscop de Armagh. După ce a ocupat acest scaun mai mulţi ani, el l-a părăsit în anul Domnului 1137 şi s-a retras la locaşul din Down, unde a rămas până la sfârşitul vieţii sale. A murit la 2 noiembrie 1143, în conformitate cu viaţa sa descrisă de Sf. Bernard... Se spune că a scris el însuşi câteva opuscule, dar eu nu am văzut niciunul, cu excepţia unei anumite lucrări, numită «Profeţie despre suveranii pontifi». Pe aceasta, deoarece este scurtă, şi pentru că nu a fost niciodată, după câte ştiu, imprimată, şi deoarece mulţi vor să o cunoască, o reproduc în cele ce urmează.“


Fratele Arnold nu şi-a putut imagina că simpla idee de a publica această listă va face să curgă apoi tone de cerneală şi va fi un fel de fir conducător al scaunului pontifical. În privinţa interpretării acestei profeţii se contrazic două şcoli.

Prima, şcoala latină, a susţinut dintotdeauna că lista cu cei 111 Papi ai lui Malachia este exactă şi că „vremurile din urmă“ vor începe cu al 111-lea Papă, adică tocmai cu Benedict al XVI-lea. După cum am văzut deja, acest lucru corespunde, de asemenea, revelaţiilor Fecioarei de la La Salette în Franţa şi de la Garabandal, în Spania: Conchita Gonzales, una dintre micile clarvăzătoare, spusese: „Fecioara mi-a spus că nu vor mai fi decât trei Papi“. Deci pentru Fecioară, Benedict al XVI-lea nu este un adevărat Papă, sau, mai bine zis, el este „Petrus Romanus“ al Sfântului Malachi.


A doua şcoală, anglo-saxonă, susţine că ultimul Papă, faimosul Petru al II-lea, nu va veni decât după decesul „Gloriei măslinului“ (Benedict al XVI-lea). Această afirmaţie a fost în principal răspândită de Peter Bander, profesor de teologie la Cambridge, în cartea sa „Profeţiile sfântului Malachia şi ale sfintei Columbkille“.


În aceste condiţii, apare, totuşi, o problemă: în vechime, oamenii care primeau viziuni de la Dumnezeu nu erau preocupaţi să le modifice şi să găsească greşeli în ceea ce li se revela, astfel că este cu totul neverosimil ca Sfântul Malachia, după ce a transcris cu precizie laborioasa listă a celor 111 papi, să-l uite tocmai pe un presupus al 112-lea Papă, care în plus să fie şi cel mai important. Chiar admiţând că mai urmează încă un Papă, „Petrus Romanus“, ar trebui ca un cardinal să fie într-adevăr lipsit de inteligenţă ca să-şi ia tocmai numele de Petru al II-lea după ce va fi ales. publicată în lumea anglo-saxonă în 1970. Având ca pretext un obscur text medieval şi fără a preciza sursa, el a adăugat un al 112-lea Papă, şi rezultă astfel: Ioan Paul I, Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea şi viitorul Petru al II-lea.


Daniel Réju, autorul lucrării „Moartea papilor şi Apocalipsa“, remarca deja acum 30 de ani că Malachi cântăreşte foarte greu în balanţa pontificală, chiar dacă numele său nu era niciodată pronunţat oficial: „Trebuie să avem în vedere un obicei curios al Bisericii, de teamă, superstiţie, respect pentru o tradiţie al cărei sens este uitat, sau ascuns în mod intenţionat: niciun suveran pontif nu şi-a ales numele de Petru după ce a urcat pe scaunul pontifical. Se presupune chiar că a fost prevăzută adoptarea unui prenume pontifical pentru a se evita ca un prelat cu numele de Petru, care ar fi ajuns pe scaunul pontifical, să trebuiască să poarte acest prenume. Or, este totuşi vorba de scaunul lui Petru, ucenicul lui Hristos, fondatorul Bisericii Apusene. În mod logic, noul ales ar fi trebuit să se bucure că se află sub un asemenea patronaj. Totuşi, acest lucru nu s-a petrecut niciodată: niciun prelat nu şi-a ales numele de Petru ca prenume pontifical. Ce tabu misterios poate fi atât de puternic, pentru a fi respectat atât de scrupulos? Ce interdicţie înconjoară cu atâta rigoare prenumele de Petru, pentru a întreţine o teamă aproape supranaturală?“


Într-adevăr, este interesant de aflat de ce niciun cardinal ales Papă nu s-a numit, niciodată, Petru al II-lea, dând astfel naştere unei „dinastii“ cum este, spre exemplu, cea a Papilor numiţi Benedict (16 Papi), a celor numiţi Clement (5 Papi) sau a celor numiţi Pius (14 Papi)? Se pare că numele de Petru al II-lea este văzut mai mult ca oricând drept un pericol, tocmai din cauza listei lui Malachia. La Vatican nu iese niciodată fum fără foc, mai ales dacă ţinem cont de această conjuncţie stranie între viziunea unui mistic cistercian din Evul Mediu şi profeţiile Fecioarei. Această conjuncţie ne spune poate ceva foarte important, şi în acelaşi timp foarte simplu: că anii care vor veni vor fi mai dramatici decât toată istoria umanităţii.

LISTA PAPILOR(Profetia lui Malachy)


* 1 – Ex Castro Tiberi – (Din Castel de pe Tevere) Celestin al II-lea (8 oct. 1143 – 8 mart. 1144)

Mottoul se referă la locul natal al acestui papă: Guido din Castello, nativ din Castello di S.Felicita al Tiferno în Toscana, în acele vremuri un mic târg situat pe malul fluviului Tevere.

* 2 - Inimicus expulsus - Luciu al II-lea (12 mart. 1144 – 15 feb. 1145)

Acest mottou prezintă două explicații posibile: termenul “inimicus” ar fi o aluzie clară la numele de mirean al acestui papă, bologhezul Gerardo Caccianemici, iar termenul “expulsus” s-ar referi la pontificatul său zbuciumat: constituirea unei republici democratice pe teritoriul roman a dus la îndepărtarea puterii civile de curtea pontificală de la Roma. Într-adevăr, aorifeii acestei republici l-au detronizat pe papă de puterea temporală și l-au izgonit din Roma. În felul acesta mottoul s-ar referti și la sfârșitul brutal al acestui papă, care a murit lovit cu o piatră în timp ce era expulzat din Campidoglio.

* 3 - Ex magnitude montis - Eugen al III-lea (1145-1153)

Pietro Pignatelli, ales papă în aceeași zi în care a murit Lucio al II-lea, era nativ dintr-un mic sătuc din preajma orașului Pisa, Montemagno. Astfel, mottoul se referă explicit la orginile acestui papă.

* 4 - Abbas Suburranus - Anastaziu al IV-lea (1153-1154)

Papa Anastasiu al IV-lea, care avea nume ca mirean Corrado Suburri, în plus, a fost mult timp abatele mănăstirii Sfântul Rudo.

* 5 - De ruro albo - Adrian al IV-lea (1154-1159)

Adrian al IV-lea, cu numele de mirean Niccolò Breaksper, născut în Anglia, la Sant'Albano, a murit la Anagni. Mottoul, de altefl foarte obscur, ar face aluzie la originile sale britanice.

* 6 - Ex tetro carcere – Victor al IV-lea (antipapă)

Gregorio Conti a fost Cardinal de S. Vittore, renumit carcerier roman.

* 7 - Ex ansere custode – Alexandru al III-lea (1159-1181)

Rolando (Orlando) Papero Bandinelli, tatăl său se numea Ranuccio. Majoritatea interpreților afirmă simplu că până în prezent nu s-au găsit explicații plauzibile acestui motto; aluzia însă pare a fi legată de nume: Papero (rață), în latină „anser”: astfel pare să aibă unul din următoarele două sensuri: „din rață paznic” sau, legat de numele tatălui (broscuță) (=cele din paza raței).

* 8 - De via Transtibertina – Pascal al III-lea (antipapă)

Guido da Crema a fost mult timp Cardinal în S. Maria în Trastevere (Transtibertina).

* 9 - Lux in ostio – Luciu al III-lea (1181-1185)

Ubaldo Allucignoli, era Cardinal de Ostia în momentul când a fost ales papă. Astfel este evident că mottoul cu care este desemnat face aluzie atât la numele lui de mirean (Allucignoli) cât și la numele lui pontifical și, nu în ultimul rând la orașul Ostia, unde fusese Cardinal înainte de a fi ales păapă.

* 10 - De Pannonia Tusciae – Callixt al III-lea (antipapă)

provenea din întinsa regiune cunoscută odinioară cu numele de câmpia Panonică – Ungaria de azi – mulți ani a fost Cardinal de Tuscolo (Tusciae).

* 11 - Sus in cribo – Urban al III-lea (1185-1187)

Uberto Crivelli avea în propria stemă un porc (sus, lat.). Cuvântul „cribo”, face aluzie evidentă la prenumele său de mirean: Crivelli.

* 12 - Ensis Laurentii – Grigore al VIII-lea (1187)

Cuvântul “ensis” face trimitere la stema sa pontificală pe care apare clar o sabie (ensis). Termenul “Laurentii” pare cu toată probabilitatea să se refere la faptul că, mai înainte de a fi ales papă, Alberto de Morra fusese Cardinal de S. Lorenzo in Lucina; sunt însă dubii cu privire la interpretarea corectă a acestui termen.

* 13 - De schola Exiet – Clement al III-lea (1187-1191)

Paul Scolari, Episcop de Palestrina; mottoul, foarte simplu, pare să facă referință explicită la prenumele lui de mirean.

* 14 - De rure bovense – Celestin al III-lea (1191-1198)

Giacinto Orsini din „Casata dei Borbone”, încă nu au fost propuneri acceptabile pentru acest motto: sunt însă și interpreți care, fără să sducă motivații valabile în susținerea tezei lor, consideră că fraza ar face aluzii la faptul că Giacinto Orsini, în momentul alegerii sale ca papă nu era decțt un simplu diacon.

* 15 - Comes signatus – Inocențiu al III-lea (1198-1216)

Giovanni Loterio dei conti di Tuscolo da Segni, numele lui de mirean. Mottoul pare destul de evident.

* 16 - Canonicus de latere – Honoriu al III-lea (1216-1227)

Cencio Savelli, în momentul alegerii era canonic în Lateran. Aceasta pare să fie unica semnificație plauzibilă atribuită lui de profeția lui Malachia.

* 17 - Avis Ostiensis - Grigore al IX-lea (1227-1241)

Ugolino dei Conti di Segni, cardinal de Ostia (ostiensis), după alegera sa a adoptat în propria stemă pontificală stema familiei sale: un scut pe care tronează o uriașă acvilă (avis).

* 18 - Leo Sabinus – Celestin al IV-lea (1241)

Goffredo Castiglioni di Milano, Episcop de Sabina: și în acest caz referința este la stema papală: un leu.

* 19 - Comes Laurentius – Inocențiu al IV-lea (1242-1254)

Sinibaldo Fieschi, care venea din familia nobilă a conților (comes) de Fieschi, a fost creat cardinal în San Lorenzo in Lucina (Laurentius), de către papa Grigore al IX-lea. Posibil ca această interpretare să pară puțin forțată, însă tot atât de probabil apare ca singura plauzibilă.

* 20 - Signus Ostiense – Alexandru al IV-lea (1254-1261)

Rinaldo dei Conti di Segni, înainte de a fi papă a foat cardinal de Ostia.

* 21 - Jerusalem Campaniae – Urban al IV-lea (1261-1264)

Jacques Pantaleon (Giacomo Troyes Pantaleone), nativ din regiunea franceză Champagne în momentul alegerii Patriarh al Ierusalimului; a fost ales papă înainte de a fi fost numit Cardinal.

* 22 - Drago depressus – Clement al IV-lea (1261-1264)

Guy Folquois (Guido le Gros de Saint Gilles): în stema pontificală a lui Clement al IV-lea, era reprezentată o acvilă care ținea strâns în ghiare un dragon imens. Interpretarea însă este destul de dubioasă și controversată: dupî părerea multor istoricii, adevărata stemă a acestui papă nu avea decât crini. În acest caz nu mai sunt explicații plauzibile cu privire la semnificația mottoului.

* 23 - Anguineus vir – Grigore al X-lea (1271-1276)

Tebaldo Visconti din Piacenza, este desemnat de profeția lui Malachia ca "omul/bărbatul șarpelui " (anguineus vir); într-una din stemele pontificale există și una, atribuită papei Grigore al X-lea, care are în prim plan un șarpe. Totuși sunt multe dubii și neclarități cu privirea la aspectul real al stemei acestui pontif. Din această cauză sunt și unii interpreți care consideră că aluzia din mottou ar fi la tergiversata alegere a acestui papă, contrasemnată de trecerea la conclavul actual.

* 24 - Concionator gallus – Inocențiu al V-lea (1276)

Pierre de Tarantasie de origine franceză (gallus), în pofida doar a celor cinci luni de pontificat, Inocențiu al V-lea și-a câștigat renumele de cinstit, coerent „om al bisericii” și un excelent predicator (concionator).

* 25 - Bonus Comes – Adrian al V-lea (1276)

Ca și pentru Inocențiu al IV-lea, termenul “comes”, este considerat ca aluzie la familia natală a lui Ottobono Fieschi, care însă a murit mai înainte de a fi încoronat papă. Unii interpreți consideră că termenul “bonus” cu care este desemnat acest papă este mai degarbă o ironie, ținând cont să până și Dante îl plasează în Infern.

* 26 - Piscator tuscus – Ioan al XXI-lea (1276-1277)

Pietro di Giuliani (Pietro Ispano), medic și filosof de mare renume, înainte de alegere, Cardinal de Tuscolo. În mottoul care-l desemnează este ascuns sensul termenului “piscator”.Într.adevăr, numele lui de botez era Petru, la fel cu acela al faimosului „pescar”, primul papă al Bisericii Catolice.

* 27 - Rosa composita – Nicolae al III-lea (1277-1280)

În stema lui Giovanni Gaetano Orsini (Giangaetano Corsini) trona o rosă (un trandafir). PROFEțIA Îl mai desemnează și "compositus" făcând în felul acesta trimitere la truda sa neobosită și la încercările sale repetate de a pune capăt Marii Schisme și a reface unitatea Creștinismului.

* 28 - Ex telonio liliacei – Martin al IV-lea (1281-1285)

Martinii Simone di Brion, canonic și trezorier de Saint Martin du Toursin, Franța. În stema lui erau reprezentați câțiva crini, la care că mottoul face vag aluzie. În complex însă, acestei fraze nu-i este atribuită nici o semnificație precisă, clară.

* 29 - Ex rosa leonina – Honoriu al IV-lea (1285-1287)

Jacopo Savelli avea în stema pontificală doi lei înconjurați de trandafiri.

* 30 - Picus inter escas – Nicolae al IV-lea (1288-1292)

Mottoul relativ la Gerolamo Masci, de la Ascoli Piceno nu este destul de clar. Singura semnificație plauzibilă care i-ar putea fi atribuită este aceea referitoare la orașul său natal: Ascoli Piceno (picus).

* 31 - Ex eremo celsus – Celestin al V-lea (1294)

Acest mottou pare să fie destul de explicit: Pietro da Morrone a fost eremit și fondatorul Ordinului (călugărilor) Celestini.

* 32 - Ex undarum benedictione – Bonifaciu al VIII-lea (1294-1303)

mottoul se referă la numele de botez al acestui papă: Benedetto Gaetani (benedictione) ca de altfel și la stema sa de pontif pe care sunt reproduse valuri (unde) marine.

* 33 - Concionator patarens – Benedict al XI-lea (1303-1304)

Nicolò Bacca-Sini născut la Patara (patarens), aproape de Treviso și aparținea ordinului religios al predicatorilor (concionator). Termenul de “concionator”, așadar, face aluzie într-un anume fel atât la proveniența sa din Ordinul Predicatorilor cât și la activitatea sa personală de predicator.

* 34 - De fascis aquitanicis – Clement al V-lea (1305-1314)

Termenul “fascis” face trimitere la stema pontificală a lui Bertrand di Goth formată din 7 fâșii paralele. Pe timpul pontificatului său sediul popilor a fost transferat de la Roma, în Franța, la Avignone (aquitanicis).

* 35 - De sutore orseo – Ioan al XXII-lea (1316-1334)

Mottoul pare să fie destul de criptic, pare însă că face trimitere într-un anume fel la originile umile ale lui Jacques-Arnaud d’Eurse, fiul unui modest cizmar.

* 36 - Corvus schismaticus – Nicolae al V-lea (antipapă)

Pietro Rinalducci, originario di Corvaro (sau, Corsaro / corvus), ca antipapă a fost printre cei mai de seamă exponenți ai schismei papale, contribuind cu atitudinea sa la radicalizarea contrastelor din sânul Bisericii (schismaticus).

* 37 - Frigidus abbas – Benedict al XII-lea (1334-1342)

Jacques Fournier, a fost ales papă pe când era abate la mănăstirea de la Fontanafredda (apa rece).

* 38 - Ex rosa atrebatesi – Clement al VI-lea (1342-1352)

Pierre Roger di Beaufort a fost episcop de Arras (atrebatesi); pe stema lui figurau 6 trandafiri (roze).

* 39 - De montibus Pammachii – Inocențiu al VI-lea (1352-1362)

În emblema lui Etienne (Ștefan) Aubert erau reprezentați 6 munți. În momentul alegerii sale ca papă era Cardinal al (sfinților) Santi Giovanni e Paul, la acea vreme titlul avea supranumele de "Pammacchio".

* 40 - Gallus vicecomes – Urban al V-lea (1362-1370)

Guillaume (Guglielmo) Grimoard era francez (gallus) iar înainte de a deveni papă a fost Nunțiu (comes) la curtea conților Visconti, din Milano.

* 41 - Novus de Virgine fortii – Grigore al XI-lea (1370-1378)

Pierre Roger de Beaufort, nepot al papei Clement al VI-lea, în momentul alegerii era Cardinal de Santa Maria Nuova (Virgine). Mottoul așadar pare să facă trimitere la poziția „forte” a acestui nepot de papă și la ultima reședință înainte de pontificat.

* 42 - De cruce apostolica – Clement al VII-lea (antipapă)

Robert de Genevois antipapa Clement al VII-lea, era Cardinal la „Dodici Apostoli” (apostolica), emblema lui reprezenta o mare cruce latină.

* 43 - Luna cosmedina – Benedict al XIII-lea

Pietro de Luna, antipapa Benedict al XIII-lea a fost ales papă pe când ocupa scaunul episcopal și titlul de cardinal de Santa Maria in Cosmedin.

* 44 - Schismo barcinonicum - Clement al VIII/-lea (?) Antipapa

mottoul este destul de obscur. În plus, nici nu este clar la cine se referă. După opinia unora profeția s-ar referi la Clement al VIII-lea, antipapă și canonic la Barcellona (barcinonicum), care ar fi fost înfăptuitorul unei politici menită să consolideze schisma. Această opinie însă nu prea are susținere: în primul rând pentru faptul că acest personaj nici nu este considerat antipapă în listele oficiale ca și pentru faptul că termenul “schismo”, în plină perioadă de schsmă avignoneză, nu este semnificativ absolut deloc pentru identificarea unui personaj de atare relevanță.

* 45 - De inferno pregnani – Urban al VI-lea (1378-1389)

Bartolomeo Prignano, născut la Napoli, după afirmațiile unor istorici într-o zonă a orașului denumită "inferno".

* 46 - Cubus de mixtione – Bonifaciu al IX-lea (1389-1404)

Pietro Tommacelli ajuns papă și-a figirat blazonul pontifical cu o diagonală formată din cuburi.

* 47 - De miliore sidere – Inocențiu al VII-lea (1404-1406)

Mottoul se referă la numele de mirean al papei: Cosimo Migliorati, termenul”sidere” face trimitere la stema pontificală reprezentată cu o stea-cometă.

* 48 - Nauta de Ponte Nigro – Grigore al XII-lea (1406-1415)

Expresia „nauta” (marinar / barcagiu) are o semnificație bine precizată și este folosită de Malachia pentru papii care proveneau din Venezia. Într-adevăr, Angelo Corrier era nativ din Venezia și fusese Cardinal de Negroponte.

* 49 - Flagellum solis – Alexandru al V-lea (antipapă)

Pietro Filargiro avea reprezentat pe blazonul său pontifical un soare strălucitor. Termenul “flagellum”, folosit de Malachia pentru a-l descrie profetic pare că se referă la faptul că acest antipapă a contribuit foarte mult la radicalizarea schismei, provocată chiar de el.

* 50 - Cervus Sirenae – Ioan al XXIII-lea (antipapă)

Baldassarre Cossa era originar din Napoli, oraș a cărei emblemă o are pe sirena Partenope. Termenul “cervus” face referință la blazonul său pontifical, pe care era reprezentat un cerb.

* 51 - Corono veli aurei – Martin al V-lea (1417-1431)

Emblema lui Oddone Colonna era o coloană împodobită cu o coroană de aur. Chiar dacă nu în mod cu totul explicit, spun interpreții, mottoul face trimitere la blazonul papei Martin al V-lea.

* 52 - Lupa coelestina – Eugen al IV-lea (1431-1447)

După opinia unor istorici, chiar dacă pe stema pontificală nu apare, simbolul lui Gabriele Condulmer, canonic al Societății Celestine (coelestina), era era o lupoaică.

* 53 - Amator Crucis – Felix al V-lea (antipapă)

Amedeo di Savoia, principe al casei de Savoia, care avea emblemă o cruce roșie pe un fundal alb. Expresia “amator”, dificilă de interpretat, foarte probabil se referă atât la zbuciumul interior cât și la controversele aprinse care l-au caracterizat pe acest om și perioada cât el a fost antipapă.

* 54 - De modicitate lunae – Nicolae al V-lea (1447-1455)

Tommaso Parentuccelli, născut la Luni (lunae), aproape de Sarzana. Provenea dintr-o familie foarte săracă și, probabil, expresia “modicitate” tocmai la această umilă proveniență se referă.

* 55 - Bos pascens – Calixt al III-lea (1455-1458)

Pe blazonul lui Alfonso de Borgia este reprezentat un bou la păscut.

* 56 - De capra et albergo – Pius al II-lea (1458-1464)

Enea Silvio Piccolomini (numele de mirean al papei Pius al II-lea) a fost secretarul cardinalilor Capranica și Albergatti.

* 57 - De cervo et leone – Paul al II-lea (1464-1471)

Înainte de a ajunge papă, Pietro Barbo a fost cardinal de San Marco (sf. Marcu, evanghelistul care are drept simbol un leu înnaripat), concomitent era și cardinal comendator al Bazilicii Cervia.

* 58 - Piscator minorita – Sixt al IV-lea (1471-1484)

Francesco della Rovere – călugăr franciscan (membru al Ordinului Fraților Minori), din Celle (Savona), originar era dintr-o familie de pescari: dacâ espresia „minorita” este clar derivată de la originea sa de franciscan minor, termenul „piscator” poate avea două semnificații: prima referitoare la familia de origine; cea de-a doua referitoare la funcția ocupată în Biserică (referitor la cuvintele lui Isus către Petru: „te voi face pescar de oameni”.

* 59 - Praecursor Siciliae – Inocențiu al VIII-lea (1484-1492)

Giovanni Battista Cybo a trăit îndelung la curtea regală a Siciliei. Totuși, termenul “praecursor” încă nu a găsit explicație satisfăcătoare.

* 60 - Bos Albanus in portu – Alexandru al VI-lea (1492-1503)

Blazonul pontifical al lui Rodrigo Borgia – ca de altfel și a celorlalți din această famileie – reprezenta un bou. De precizat și faptul că el fusese episcop și cardinal de Albano și de Porto.

* 61 - De parvo homine – Pius al III-lea (1503)

Mottoul pare că se referă la prenumele matern al lui Francesco Todeschini: Piccolomini (de parvo homine).

* 62 - Fructus Jovis juvabit – Iuliu al II-lea (1503-1513)

Emblema lui Giuliano della Rovere era un stejar, copac care în antichitate era venerat ca fiind „copacul lui Jupiter (Jovis).

* 63 - De craticule Politana – Leon al X-lea (1513-1521)

Mottou foarte dificil de interpretat: numele tatălui lui Giovanni de' Medici era Lorenzo, sfânt care a fost martirizat pe grătar (nu tatăl, patronimul tatălui). Expresia „Politiana” ar deriva și deci ar trebui să se refere într-un fel oarecare la Angelo Poliziano, căruia Leon al X-lea i-a fost ucenic.

* 64 - Leo florentius – Adrian al VI-lea (1522-1523)

Adrian Florensz (florentius) din Utrecht avea pe blazonul pontifical doi lei.

* 65 - Flos pilae – Clement al VII-lea (1523-1534)

Iuliu de' Medici, fiorentino (=flos?), avea pe stema pontificală o minge (pala), un glob (pilae) înconjurată de crini (flos).

* 66 - Hyacinthus medicorum - Paul al III-lea (1534-1549)

Alessandro Farnese, cardinal de sfinții Cosma și Damian, avea blazonul papal cu 7 crini. Nu s-a găsit însă o explicație plauzibilă pentru termenul “medicorum”.

* 67 - De corona montana – Iuliu al III-lea (1550-1555)

Giovanni Maria Ciocchi del Monte (montana), avea emblema formată din două coroane.

* 68 - Frumentum floccidum – Marcel al II-lea (1555)

Stema lui Marcello Cervini, născut la Montepulciano, reprezenta un cerb și grâu. Termenul “floccidum” foarte probabil că se referă la durata scurtă a pontificatului său: numai 23 de zile.

* 69 - De fide Petri - Paul al IV-lea (1555-1559)

Acest mottou cunoaște două interpretări. Prima, care apare și cam forțată; Giampietro Carafa (mireanul Paul al IV-lea) a fost promotorul „Sfântului Tribunal pentru doctrina Credinței”, de unde și expresia: „fide”, până aci ambele interpretări sunt de acord, de aci, prima consideră că “petri” ar fi un ecou al numelui de mirean al lui Paul al IV-lea (?); a doua variantă – care pare și cea plauzibilă – consideră că atributul profetic „petri” amintește de piatra pe care a fost zidită Biserica.

* 70 - Aesculapii pharmacum – Pius al IV-lea (1559-1565)

Mottoul care-l desemnează pe Giovanni Angelo de' Medici, pare că derivă de la numele familiei sale: într-adevăr, Esculap este zeul (păgân) al medicinei și primul medic al omenirii, al istoriei.

* 71 - Angelus nemorosus – Pius al V-lea (1566-1572)

Termenul “angelus” pare foarte probabil de atribuit conduitei morale ale acestui papă (într-adevăr, este printre foarte puțini papi ai acestei perioade recunoscut sfânt); celălalt adjectiv “nemorosus”, (adică tufiș / pădure) indică destul de clar locul nașterii lui Michele Ghisleri: Bosco, în regiunea Alessandria.

* 72 - Medium corpus pilarum – Grigore al XIII-lea (1572-1585)

Ugo Boncompagni ocupă în istorie locul și numelei ideatorului „calendarului gregorian”. Mottoul, de altfel destul de obscur, probabil se referă într-un mod oarecare la acest eveniment care caracterizează pontificatul lui Grigore al XIII-lea. Oricum, încă nu s-a ajuns la o interpretare care să fie acceptată de toți și – cu atât mai puțin – care să fie plauzibilă.

* 73 - Axis in meditate signi – Sixt al V-lea (1585-1590)

Felice Perretti avea pe blazon un leu împărțit ăn două de o diagonală, ca și cum ar fi tăiat în două de o axă (axis). La fel de bine însă acest mottou poate să se refere la intransingența lui față de toți răufăcătorii: fie ei cerșetori sau nobili. Alți interpreți pun mottoul în legătură cu refacerea economică a Statului papal, redus la sărăcie de predecesorul lui Sixt al V-lea.

* 74 - De rori coeli – Urban al VII-lea (1590)

Mottoul ar putea să se refere la faptul că Giovan Battista Castagna a fost Arhiepiscop de Rossano; localitate în care – tradiția spune că s-ar fi coborît mană din cer. Oricum, încă nu s-a putut atribui nici acestui mottou o semnificație univocă și plauzibilă.
[modifică] Profeții posterioare publicării în Lignum vitae

* 75 - De antiquitate urbis – Grigore al XIV-lea (1590-1591)

Nicola Sfrondati provenea din antica cetate Cremona.

* 76 - Pia civitas in bello – Inocențiu al IX-lea (1591).

Mottoul pare să indice perioada răvășită a pontificatului lui Giovanni Antonio Facchinetti: creștinătatea era devastată de sângeroase războaie.

* 77 - Crux romulea – Clement al VIII-lea (1592-1605).

Hipolit Aldobrandini aparținea unei istorice familii romane (romulea), chiar dacă de mai mult timp aceasta se stabilise la Firenze. Pe blazonul papal Clement al VIII-lea avea o cruce romană.

* 78 - Undosus vir – Leon al XI-lea (1605)

Nu sunt interpretări univoce asupra acestui mottou, totuși, cea mai mare parte a interpreților înclină să creadă că este vorba de scurta perioadă de pontificat al lui Alessandro de Medici, abia împlinite 2 săptămâni.

* 79 - Gens perversa - Paul al V-lea (1605-1621)

Camillo Borghese. Sensul mottoului a rămas nepătruns (misterios) până azi, în pofida nenumăratelor interpretări. Într-o singură privință sunt cu toții de acord: acest mottou este cel mai criptic și mai indescifrabil dintre toate profețiile lui Malachia.

* 80 - In tribulatione pacis – Grigore al XV-lea (1621-1623)

Alessandro Ludovisi – fondatorul Congregației "De Propaganda Fide" – toată perioada pintificatului său a fost prins în tratative de pace și în potolirea cauzelor de războaie: în primul rând controversele politice.

* 81 - Lilium et rosa – Urban al VIII-lea (1623-1644)

Pe blazonul lui Maffeo Barberini sunt reprezentate albini care zboară în jurul crinilor și a trandafirilor. Interpretarea corectă a acestui mottou, totuși, este nesigură deoarece, considerând reproducerile stemei din acea vreme, pe blazon nu apar florile de care vorbește profeția.

* 82 - Jacunditas crucis – Inocențiu al X-lea (1644-1655)

Giovanni Battista Panphili (Panphily) a fost proclamat papă chiar în ziua de Înălțarea Sfintei Cruci. Aluzia este certă.

* 83 - Montium custus – Alexandru al VII-lea (1655-1667)

Emblema pontificală a lui Fabio Chigi era formată din două coline deasupra cărora veghea o stea. Atributul “custus” (o formă medievală a lui „custos”) completează ideea blazonului: „sentinela munților”; deși sunt dintre cercetători care consideră că ar fi o aluzie la prenumele de Chigi. De adăugat și faptul că acest papă a instituit în Roma un „Monte di Pietà”.

* 84 - Sidus olorum – Clement al IX-lea (1667-1669)

Iuliu (Giulio) Rospigliosi a fost ales papă într-o sală deosebită a palatului pontifical, numită sala lebedelor (olorum). Atributul “sidus” până în prezent este fără tălmăcire.

* 85 - De flumine magno – Clement al X-lea (1670-1676)

Emilio Altieri a fost ales papă pe data de 11 mai 1670, zi în care fluviul Tevere atingea cote alarmante (flumine magno).

* 86 - Bellua insatiabilis – Inocențiu al XI-lea (1676-1689)

nu există nici o explicație plauzibilă a acestui mottou, cu atât mai mult cu cât apelativul de „bestie nesătulă” cu greu i se poate atribui lui Benedetto Odescalchi.

* 87 - Poenitentia gloriosa – Alexandru al VIII-lea (1689-1691)

Alegera lui Pietro Ottoboni a avut loc pe 6 octombrie, zi dedicată Sfântului Brunone, sfânt trecut în conștiința istorică ca unul dintre cei mai mari penitenți ai Bisericii.

* 88 - Rastrum in porta – Inocențiu al XII-lea (1691-1700)

Antonio Pignatelli aparținea unei nobile familii napoletane care, în oraș, locuia lângă poarta numită "del rastrello" (rastrum).

* 89 - Flores circumdati – Clement al XI-lea (1700-1721)

Francesco Albani, sfințit preot numai în 1700. Acestui mottou ni i s-a găsit o interpretare adecvată; singura care a fost emisă, dar ne acceptaă ar fi că, lipsit total de tact politic și de îndemânarea practică a administrării a avut de înfruntat situații destul de dure. În acest caz ar fi o subtilă ironie (de genul: de ce trimiți pentru front pe unul pe care nici cu o floare nu trebuie să-l atingi?!).

* 90 - De bona religione – Inocențiu al XIII-lea (1721-1724)

Michelangelo Conti – pontificatul lui este caracterizat de o aspră și continuuă condamnare a oricărei formă de erezie, cu precădere Janzenismul.

* 91 - Miles in bello – Benedict al XIII-lea (1724-1730)

”Soldat în război” – Pier Francesco Orsini a fost papă într-o perioadă în care s-au înregistrat războaie în toată Europa.

* 92 - Columna excelsa – Clement al XII-lea (1730-1740)

Lorenzo Corsini caratterizzň a caracterizat pontificatul său mai ales cu marile opere urbane (edificii) pe care le-a comandat și susținut în toată Roma. În acest caz mottoul s-ar referi la activitatea sa neobosită de magnat și de iubitor al artei, cu precădere de arhitectură urbană.

* 93 - Animal rurale – Benedict al XIV-lea (1740-1758)

Nici o explicație plauzibilă în privința acestei profeții care-l privește pe Prospero Lorenzo Lambertini, din Bologna. Totuși nu lipsesc exegeși care pun mottoul în legătură cu faptul că Benedict al XIV-lea a încurajat și susținut agricultura prin diminuarea taxelor și promovarea schimbului comercial.

* 94 - Rosa Umbiae – Clement al XIII-lea (1758-1769)

Nenumărate dar și divergente explicații au fost avansate pentru acest mottou care-l privește pe Carlo Rezzonico din Venezia, dar nici una nu se bucură de susținerea specialiștilor. Explicația cea mai avansată de până acum ar fi că pe vremea pontificatului său mulți dintre franciscani divizați în mici institute religioase au fost reuniți în Ordinul Fraților Minori, cu sediul în Umbria..

* 95 - Ursus velox – Clement al XIV-lea (1769-1774)

Cea mai răspândită explicație care poate fi întâlnită cu privire la mottoul care-l desemneazpă pe Lorenzo Ganganelli (numele complet: Giovanni Vincenzo Antonio Ganganelli) este că el ar fi avut (are) în blazonul papal un urs în alergare. Această interpretare nu poate găsi temei din moment ce emblema lui Clement al XIV-lea conține, în partea superioară semnul clasic al franciscanilor (două mâini încrucișate), iar în partea de jos muntele cu trei coline. Prin urmare și acest mottou rămâne fără explicație.

* 96 - Peregrinus Apostolicus – Pius al VI-lea (1774-1799)

Mottoul sintetizează nenumăratele vicisitudini pe care Giovanni Angelo Braschi a fost nevoit să le îndure: într-adevăr, după ce a fost făcut prizonier de către francezi a fost târât mai întâi la Siena, apoi la Bologna și, în sfârșit, la Parma de unde la 29 august 1799 a fost încărcat într-o căruți de țară și transportat în Franța, la Briançon și apoi la Valence, unde a murit prizonier.

* 97 - Aquila rapax – Pius al VII-lea (1800-1823)

Gregorio Barnaba descendent ai familie de conți Chiaramonti a fost fost și el făcut prizonier de Napoleon Bonaparte. Specialiștii cred că mottoul face trimitere la blazonul lui Napoleon, pe care trona o acvilă.

* 98 - Canis et coluber – Leon al XII-lea (1823-1829)

Annibale della Genga a fost descris de colaboratorii săi cei mai intimi caastfel: „fidel cauzei Bisericii precum un câine și, în același timp, prudent în întreprinderile sale precum un șarpe”.

* 99 - Vir religiosus – Pius al VIII-lea (1823-1830)

Francesco Saverio dei Castiglioni a întrupat din plin această descriere profetică: prin smerenia și bunătatea sa a restabilit multe relații cu statele moderne (rupte de intransigența predecesorilor săi) și, în plus a obținut mari concesii (de amintit libertaea religioasă pentru catolicii armeni dată de Sultan și ridicarea unei patriarhii pentru păstorirea acestora).
[modifică] - 11 papi înainte de ultimul

* 100 - De balneis Etruriae – Grigore al XVI-lea (1831-1846)

Bartolomeo Alberto Cappellari provenea dintre călugării camaldolenzi, Ordin religios fondat în Toscana (Etruriae). Specialiștii înclină să creadă că pentru atributul “balneis” nu se poate găsi o explicație satisfăcătoare, deși nu lipsesc nici aceia care pun termenul mottoului în legătură cu baia de sânge produsă în Roma de armatele austriece, chemate de acest papă „pentru restabilirea ordinii”. Majoritatea înterpreților, însă consideră termenul ca fiind un fel de întărire a termenului “Etruriae”.

* 101 - Crux de cruce – Pius al IX-lea (1846-1878)

În timpul pontificatului liberalului Giovanni Maria Mastai Ferretti, Roma a devenit capitala Iatliei. Cu această ocazie papa Pius al IX-lea a fost nevoit să suprapună crucea pontificală peste crucea sabaudă (caeea a casei de Savoia).

* 102 - Lumen de coelo - Leon al XIII-lea (1878-1903)

mulți sunt interpreții, care urmând modalitatea de dinainte de 1595 (data publicării textului profețiilor) să se limiteze la stemă: într-adevăr, Vincenzo Gioacchino Pecci avea pe blazon o cometă. Aceasztă explicație nu este ecceptată de toți, cei mai critici dintre specialiști, consideră că este o referință la enciclica acestui papă: Rerum novarum (1891), enciclică care angaja Biserica într-o luptă decisă pentru demnitatea și drepturile muncitorilor. Destinderea relațiilor cu Kulturkamp-ul lui Bismark, citit de unii, nu este aproape deloc luat în seamă.

* 103 - Ignis ardens – Pius al X-lea (1903-1914)

Mottoul se referă explicit la bunătatea și la credința arzătoare a lui Giuseppe Melchiorre Sarto, din Riese (Treviso). Wilhwlm Hunnermann, într-o viață romanțată a acestui papă – intitulată întocmai: „Flacăra vie” (în traducerea românească) – pune bine în evidență această flacără vie interioară care l-a consumat văzându-i din nou pe creștini ucigându-se între ei. Concluzia cărții lui W. Hunnermann este că „s-a stins de durere și de suferință morală”.

* 104 - Religio depopulata – Benedict al XV-lea (1914-1922)

Pontificatul lui Giacomo della Chiesa a fost marcat de evenimentele funeste care au devastat lumea și de plânsul care a urmat acestor triste evenimente. Mottoul se referă la numărul mare de oameni (creștini-necreștini; catolici-necatolici) care au sfârșit pe front și la numărul mai mare al acelora care au căzut victime sistemelor totalitare și atee.

* 105 - Fides intrepida – Pius al XI-lea (1922-1939)

În ciuda reproșurilor aduse acestui papă precum că ar fi tăcut în fața nazismului, totuși specialiștii găsesc cea mai plauzibilă și acceptabilă explicației mottoului care-l privește pe Achille Ratti (papa Pius al XI-lea), care s-a ridicat împotriva nazismului cu enciclica: „Mit brennender Sorge”, în care taxa nazismul ca total anticreștin și-l anatemiza. Aceeași atitudine de condamnare și de anatemizare a avut-o față de toate regimurile totalitare și atee, fie că erau ele în Spania, Portugalia, Rusia, Mexic sau Germania; „credință neclintită”.

* 106 - Pastor angelicus – Pius al XII-lea (1939-1958)

Eugenio Pacelli, a fost păstor al Bisericii în timpul celui de-al doilea război mondial și îndată după. Lui i-a revenit dificila menire de a călăuzi poporul în reluarea vieții și reconstricția postbelică. El este acela care a trebuit să plinească rolul de călăuză morală, spirituală și materială într-o lume devastată de ură și de război.

* 107 – Pastor et nauta – Ioan al XXIII-lea (1958-1963)

Angelo Giuseppe Roncalli a fost Patriarh de Venezia (nauta). Termenul “pastor” se referă la neobosita sa activitate de călăuză, și nu doar spirituală, a tuturor nu numai a Bisericii sau a catolicilor. Exegeții mai exigenți nu acceptă nicidecum o explicație atât de simplistă. Tocmai pentru că au renunțat la faptul de a folosi aceleași mijloace și metode de interpretare ca pentru primele 77 de mottouri (anterioare publicării profețiilor și deci suspecte de determinările istorice știute, aspect cu care de altfel toți cercetătorii sunt de acord). Astfel, pentru acești cercetători cele două substantive (nu sunt sdjective sau atribute, ca în multe alte cazuri) legate între ele prin conjuncția copulativă „et” mottoul face referință nu atât la locul natal sau de cardinalat al personajului, nici la faptul că a călătorit mult; ci la însemnătatea Conciliului Vatican al II-lea, în a cărei deschidere papa afirma că nu este un conciliu dogmatic și doctrinar, ci un conciliu pastoral. Acest conciliul împingea „barca lui Petru” (nauta) spre noi orizonturi.

* 108 – Flos florum - Paul al VI-lea (1963-1978)

Și în privința lui Giovanni Battista Montini sunt câteva divergențe de interpretare. Interpreții care vor să lichideze repede și ușor susțin simplu că în stema acestui papă sunt trei crini. Și ca explicația să nu se termine prea brusc mai adaugă și faptul că în iconografia creștină crinul este „floarea florilor” (lucru foarte adevărat de altfel, dar nu de aplicat aici, spun alții). Într-adevăr, cercetătorii mai critici și – într-un anumefel – mai curajoși, renunță la principiile ermeneutice anterioare publicării „profețiilor” în „Lignum vitae” (1595) și caută explicații mai plauzibile. Aceștia interpretează mottoul ca făcând referință la grija și la activitatea stăruitoare a acestui papaă pentru afirmarea demnității vieții fiecărei ființe umane (cu enciclica „Humanae vitae”) ca și inflexibilitatea lui în afirmarea „florii florilor” pentru viața clerului (cu enciclica „Sacerdotalis coelibatus”).

* 109 – De meditate Lunae – Ioan Paul I (1978)

Pontificatul lui Albino Lucani a fost de numai 31 de zile; practic timpul unui ciclu lunar (?).

* 110 – De labore solis – Ioan Paul al II-lea (1978 - 2005)

Karol Wojtyła pare că este deja condamnat de istorie să fie reținut ca papa polonez. Mottoul cu care este profetizat el (încă în dezbatere) ar putea să se refere la una din aceste trei evenimente:

* concomitent cu nașterea sa a fost și o eclipsă de soare;
* faptul că provine dintr-o țară din est (levante del sole);
* spune activitatea sa imensă și pelerinajele sale apostolice pe toată fața pământului (întocmai ca soarele).
* 111 – De gloria olivae – Benedict al XVI-lea (2005 – în viață)

Bavarezul Joseph Ratzinger, care a succedat lui Carol este desemnat de profeție ca fiind „de gloria olivae”. Dincolo de faptul că mottoul este destul de obscur, pare și prematur să se lanseze interpretări (se știe, doar că profețiile sunt înțelese abia după plinirea lor). Cu toate acestea iată că sunt și interpreți, care (chiar înainte de moartea lui Ioan Paul al II-lea) au lansat explicații ipotetice (se-nțelege). Iată câteva dintre aceste ipoteze:

* plecând de la faptul că măslinul este simbolul păcii, unii cred (au crezut) că pontificatul succesorului va fi centrat pe pacea universală în numele lui Isus.
* repeziții, că mottoul ar putea să se refere la stema noului papă, „așa cum s-a mai întâmplat și-n trecut”.
* cei mai îndrăzneți, plecând de la faptul că măslinul este simbolul iudeilor (și aceasta în conformitate cu Biblia), au avansat supoziții mult mai îndrăznețe: ....

[modifică] Petrus Romanus

Pentru ultimul papă numele este cât se poate de sugestiv: Petru a fost primul pontif, un alt Petru va fi ultimul pontif. Acestuia "Profeția lui Malachia" nu i-a dedicat doar un simplu motto, dar câteva versuri în limba latină:

In persecutione extrema sacrae romanae ecclesiae sedebit Petrus romanus, qui pascet oves in multis tribulationibus; quibi transactis, civitas septis collis diruetur, ed Judex tremendus judicabit populum suum. Amen.

A căror traducere sună cam așa:

În timpul ultimei persecuții a Sfintei Bisericii Romane, pe scaun va sta Petru, romanul, care-și va păstori turma printre foarte multe suferințe (încercări) tribolazioni; iar când aceste încercări se vor sfârși, orașul celor șapte coline va fi distrus, și judecătorul cel de temut va judeca poporul său. Amin (Așa să fie).